Camera era linistita, dar nu goala. Avea genul acela de liniste care apasa usor pe piele. El statea pe marginea patului, cu coatele pe genunchi. Ea era la cativa pasi distanta, sprijinita de perete, privindu-l fara sa spuna nimic.

- Nu vii? a intrebat el.

- Inca nu.

A zambit. Nu surprins. Doar recunoscand jocul.

Ea s-a desprins de perete si a facut un pas spre el. Apoi s-a oprit. Ca si cum fiecare centimetru ar fi contat.

El nu s-a miscat. A lasat-o sa vina.

Cand a ajuns aproape, el a ridicat mana si i-a prins usor talia. Palma lui a ramas acolo, calda, sigura. Ea a tras aer adanc.

- Mereu faci asta, a spus ea incet.

- Ce anume?

- Ma lasi sa ajung singura pana aici.

El a inclinat capul usor.

- Pentru ca vreau sa fii sigura.

Ea nu a raspuns. Doar s-a apropiat mai mult, pana cand genunchii ei i-au atins pe ai lui.

Sarutul a venit fara graba. A inceput usor, aproape retinut, apoi a crescut. Ea i-a raspuns imediat, cu o siguranta care nu mai lasa loc de indoiala.

Mainile ei au urcat pe umerii lui. Ale lui au coborat pe spatele ei, oprindu-se uneori, reluand, ca si cum ar fi vrut sa prelungeasca fiecare reactie.

- Nu te opri, a murmurat ea.

- Nu ma opresc.

A tras-o mai aproape. Corpul ei s-a lipit complet de al lui. Caldura dintre ei a devenit imediat prezenta, greu de ignorat.

Au ajuns pe pat incet, fara sa rupa ritmul. Totul se intampla in acea zona dintre rabdare si dorinta, unde fiecare gest conteaza mai mult.

Respiratiile s-au amestecat. Degetele lor se cautau, se prindeau, reveneau. Nimic nu era grabit, dar nimic nu era nesigur.

Cand linistea s-a intors, ea a ramas cu fruntea lipita de a lui.

- Stii ce e diferit? a intrebat.

- Ce?

Ea a inchis ochii o clipa.

- Ca nu simt ca trebuie sa demonstrez nimic.

El i-a atins obrazul, lent.

- Pentru ca nu trebuie.

Au ramas asa, fara sa se desprinda.

Intre doua batai de inima, totul parea exact unde trebuie sa fie.