Camera era linistita. Perdeaua se misca usor de la aerul rece care intra pe fereastra deschisa. El statea pe marginea patului si o privea. Ea mergea incet prin camera, de parca ar fi masurat fiecare pas.

Nu parea grabita. Si tocmai asta facea momentul mai intens.

S-a oprit in fata lui.

- De ce taci? a intrebat.

- Pentru ca imi place momentul asta. Ea a ridicat o spranceana.

- Care moment? El a zambit slab.

- Asta in care stim amandoi ce urmeaza si totusi nu ne grabim.

Ea s-a apropiat pana cand genunchii lor s-au atins.Contactul a fost mic, dar suficient cat sa schimbe ritmul respiratiei. El a ridicat mana si i-a atins talia. Gestul a fost lent, aproape studiat.

Ea nu s-a retras. Din contra, s-a apropiat mai mult.

- Ai rabdare in seara asta, a spus ea incet.

- Cu tine am mereu.

Sarutul a venit natural. Lent la inceput. Buzele lor s-au atins usor, apoi mai sigur, mai adanc. Mainile ei au urcat pe umerii lui, iar ale lui au alunecat pe spatele ei.

Trupurile s-au lipit incet, ca doua lucruri care se potrivesc fara efort.

El i-a sarutat gatul, iar ea si-a inclinat capul usor, oferindu-i loc. Respiratia ei devenea tot mai adanca, mai calda. Degetele ei s-au strecurat in parul lui, tinandu-l aproape.

Cand s-au lasat pe pat, miscarea a fost lenta, aproape naturala. Niciunul nu voia sa grabeasca apropierea. Fiecare gest avea timp sa existe.

Camera era plina de caldura si de respiratii amestecate.

Dupa o vreme, linistea s-a asezat din nou intre ei. Ea statea cu capul pe pieptul lui, desenand linii absente cu degetul.

- Stii ce e curios? a murmurat.

- Ce anume?

Ea a zambit fara sa-l priveasca.

- Ca uneori doua priviri pot face mai mult decat o suta de cuvinte.

El i-a sarutat fruntea.

- Atunci sa nu le stricam.

Si au ramas asa, in linistea care nu mai avea nevoie de explicatii.