Atelierul de reparat vise

Am aflat despre atelier dintr-un anunt scris de mana, lipit pe un stalp: "Reparam vise defecte. Fara garantie." Nu era numar de telefon. Doar o adresa care parea incompleta.

Cladirea era joasa, cu o usa metalica vopsita in albastru pal. Inauntru mirosea a praf si a portocale. Ea statea la o masa plina de obiecte care nu pareau sa apartina aceleiasi lumi. Un ceas fara limbi. O pereche de aripi din hartie. Un borcan cu nisip foarte fin.

- Ati venit pentru un vis anume? a intrebat.

- Cred ca da, am spus. Unul care se opreste mereu in acelasi loc.

A dat din cap, ca si cum ar fi stiut exact despre ce vorbesc.

- Se blocheaza inainte de usa, nu? Am ramas nemiscat.

- Majoritatea se blocheaza acolo, a continuat. Usa e partea dificila.

Mi-a cerut sa descriu visul. I-am spus despre coridorul lung, despre lumina de la capat si despre ezitarea dinaintea usii. A notat totul cu un creion scurt.

- Nu e stricat, a spus. Doar neterminat.

Ea repara vise ajustand detalii mici. Schimba un sunet. Adauga un obiect. Scoatea o frica inutila. Nu promitea finaluri fericite. Doar continuitate.

Eu lucram noaptea la un serviciu de supraveghere a semafoarelor defecte. Cand unul ramanea blocat pe rosu prea mult timp, il resetam manual. Nu stiam daca ajut cu adevarat pe cineva.

Am inceput sa merg des la atelier. Uneori pentru visele mele. Alteori doar ca sa stau. Beam ceai din cani diferite si ascultam sunetul creionului pe hartie.

- Ai un vis pe care nu mi l-ai spus, mi-a zis intr-o seara.

- Care?

- Cel in care plec eu. Nu am raspuns. A zambit usor.

– Nu trebuie sa il repari acum.

Intr-o dimineata, usa albastra era inchisa. Anuntul disparuse. Cladirea parea mai mica. Am mers la munca, am resetat semafoare, am traversat strazi goale.

Seara, am visat din nou coridorul. De data asta, cand am ajuns la usa, am auzit un zgomot mic in spate. Pasii ei.

- Nu e nevoie sa o deschizi singur, a spus. M-am trezit cu o senzatie de liniste neobisnuita.

A doua zi, am gasit-o in fata atelierului, cu o cutie de carton.

- Am terminat reparatiile aici, a spus.

- Unde mergem? am intrebat.

- Nu stiu. Dar putem merge fara sa asteptam un vis perfect.

Ne-am mutat intr-un apartament mic, fara coridoare lungi. Uneori mai visez usa. Nu o deschid mereu. Nu e urgent.

Am inteles ca unele vise nu trebuie reparate complet. Doar impartite.

Iar asta, pentru moment, e suficient.