Seara se asezase peste camera ca o patura grea. Lumina lampii cadea cald peste umerii ei, iar el o privea din fotoliu, fara sa spuna nimic. Uneori dorinta incepe exact asa. Cu priviri lungi si cuvinte putine.

Ea s-a apropiat prima. Pasii ei erau inceti, aproape calculati. Cand a ajuns in fata lui, s-a oprit si l-a privit direct.

- Taci mult, a spus ea.

- Pentru ca imi place sa te privesc.

A ridicat mana si i-a prins degetele. Ea nu s-a retras. Din contra, s-a apropiat mai mult, pana cand genunchii ei au atins picioarele lui. El s-a ridicat incet. Acum erau fata in fata, foarte aproape. A dus o suvita de par dupa urechea ei si a lasat degetele sa ramana o clipa pe gatul ei.

Ea a inspirat adanc.

- Stii ce faci, nu?

- Incerc sa aflu.

Sarutul a venit fara avertisment. Lent la inceput, ca o intrebare. Ea i-a raspuns imediat, apropiindu-se complet de el. Mainile ei au urcat pe spatele lui, iar ale lui au coborat pe talia ei.

A impins-o usor spre perete. Nu cu forta, ci cu o siguranta calma. Ea s-a sprijinit de el si a zambit abia vizibil.

— Ai rabdare in seara asta.

- Am avut mereu.

Sarutarile lui au coborat incet pe gatul ei. Ea si-a inclinat capul, oferindu-i spatiu, iar respiratia ei a devenit mai adanca. Degetele ei se plimbau pe umerii lui, ca si cum ar fi vrut sa simta fiecare muschi.

Cand au ajuns pe pat, miscarea a fost fireasca, fara graba. Trupurile lor s-au apropiat intr-un ritm lent, aproape studiat.

Camera era linistita. Doar respiratiile lor umpleau aerul.

Dupa, au ramas unul langa altul. Ea cu capul pe umarul lui, el cu mana pe spatele ei.

- Ciudat, a spus ea incet.

- Ce anume?

- Ca linistea asta pare mai puternica decat orice cuvant.

El a zambit slab si a inchis ochii.

- Unele lucruri se spun mai bine fara ele.

Si pentru noaptea aceea, nimic nu mai trebuia adaugat.