In podul surii era racoare chiar si vara. Am urcat acolo sa caut o roata veche de bicicleta. Ea m-a urmat, curioasa. Lumina intra printr-o crapatura din acoperis si cadea peste balotii de fan.

Stam asezati pe unul dintre ei si vorbim despre scoala, despre ce vom face dupa ce terminam. Ea spune ca ar vrea sa plece din sat. Spun ca poate o sa plec si eu. Se face liniste pentru cateva secunde.

Ea se apropie si isi sprijina capul de umarul meu. Nu spun nimic. Nici nu ma misc. In podul acela prafuit, pentru cateva minute, viata pare foarte simpla.