In zilele de duminica satul avea un ritm ciudat. Dimineata era agitatie, apoi dupa pranz parea ca toata lumea dispare. In dupa-amiaza aceea mergeam spre camp cu bicicleta. Nu aveam treaba acolo. Era doar unul dintre locurile unde puteai merge fara sa te intrebe nimeni de ce.

Ea venea din sens opus, cu o punga mica in mana. Ne-am oprit amandoi aproape in acelasi timp. Ca si cum asta fusese planul. "Unde mergi?" m-a intrebat. "Pe aici", am spus. Explicatie foarte convingatoare. Ea a ras si a spus ca merge pana la bunica ei, dar ca are timp.

Am mers impreuna pe drumul de pamant care iesea din sat. Eu impingeam bicicleta, ea mergea langa mine si lovea din cand in cand cate o piatra cu varful pantofului. La un moment dat s-a urcat pe bicicleta. Eu am tinut ghidonul si am mers incet pe langa ea. Drumul era doar un pretext bun sa mai stam putin impreuna.