Camera era aproape întunecată. Doar lumina străzii intra prin fereastră și se așeza pe podea ca o pată argintie. El stătea sprijinit de perete, iar ea aproape de masă, cu degetele plimbându-se absente pe marginea ei.

Nu vorbeau. Uneori dorința se construiește mai bine în tăcere.

Ea l-a privit prima.

- Ai de gând să stai acolo toată noaptea?.

El a zâmbit ușor.

- Depinde dacă mă chemi.

Ea nu a răspuns imediat. Doar a făcut un pas spre el. Apoi încă unul. Când a ajuns aproape, s-a oprit. Între ei rămăsese o distanță mică, dar încărcată.

El a ridicat mâna și i-a atins obrazul. Gestul a fost lent, aproape studiat. Ea și-a înclinat capul în palma lui, închizând ochii pentru o clipă.

Sărutul a venit firesc. Fără grăbire. Buzele s-au căutat încet, ca și cum ar fi vrut să prelungească începutul cât mai mult. Ea i-a prins umerii, trăgându-l mai aproape.

Trupurile lor s-au lipit. Căldura a trecut imediat de la unul la altul.

El i-a sărutat gâtul, coborând încet, iar ea a inspirat adânc și s-a arcuit ușor spre el. Degetele ei au urcat pe spatele lui, apăsând, ținându-l aproape.

- Mereu faci asta, a murmurat ea.

- Ce anume?.

- Mă faci să uit de timp."

El nu a răspuns. A continuat să o atingă cu aceeași răbdare, ca și cum fiecare reacție a ei era un răspuns suficient.

Când au ajuns pe pat, mișcarea a fost lentă, naturală. Niciun gest grăbit. Doar apropiere, piele caldă, respirații tot mai adânci.

Camera părea să se strângă în jurul lor, ca și cum restul lumii ar fi rămas undeva departe.

După ce liniștea s-a întors, au rămas întinși unul lângă altul. Ea desena cercuri mici pe pieptul lui, absentă.

- Știi ce îmi place cel mai mult?, a spus încet.

- Spune-mi.

Ea a zâmbit.

- Că niciunul dintre noi nu încearcă să pară altceva.

El a privit tavanul o clipă, apoi a întors capul spre ea.

- Poate pentru că aici nu e nevoie.

În camera aceea tăcută, răspunsul a rămas suficient.