In apartament existau doua camere. In prima se traia, in a doua se pastra tacerea. Femeia folosea doar camera din fata. Acolo era masa, acolo fierbea ceaiul, acolo citea ziarul pana cand literele incepeau sa se amestece. Camera a doua ramanea inchisa, ca un capitol pe care nu mai voia sa il deschida.

Vecinul de pe palier era un barbat care repara aparate stricate. Radiouri, ceasuri, uneori chiar lampi vechi. Se intalneau des pe scara.

- Merge liftul astazi?, intreba el uneori.

- Merge, si se opreste la fiecare etaj, raspundea ea.

Vorbe simple, aproape inutile, si totusi amandoi le asteptau.

Intr-o seara, barbatul batu la usa cu un radio mic in mana.

- Cred ca e al dumneavoastra. L-am gasit langa ghena.

Femeia il privi surprinsa: "Nu e al meu".

El intoarse aparatul pe toate partile: "Atunci nu stiu al cui e. Dar functioneaza acum".

Ea il lua fara sa protesteze. In apartament, aseza radioul pe masa si il porni. Din el iesi o muzica veche, putin ragusita, ca si cum ar fi trecut prin prea multe camere goale.

Pentru cateva zile, muzica umplu camera din fata. Femeia o asculta fara sa se apropie prea mult.

Intr-o dupa-amiaza, barbatul veni sa intrebe daca radioul merge bine. Ea il pofti inauntru pentru prima data.

Se asezara la masa. Muzica canta incet.

- Aveti doua camere, observa el, privind usa inchisa din spate.

- Da.

- Si folositi doar una. Femeia nu raspunse imediat. Apoi spuse simplu.

- In cealalta locuiau doua persoane.

Barbatul nu intreba cine. Doar dadu din cap, ca un om care intelege ca unele raspunsuri sunt deja prea lungi..

In zilele urmatoare, trecu de cateva ori pe la usa ei. Uneori aducea cate un aparat mic de reparat, ca pretext. Alteori doar intreba daca muzica se mai aude.

Intr-o seara, femeia deschise usa camerei a doua. Aerul era rece si nemiscat. Mobilierul ramasese exact unde fusese lasat.

Aprinse lumina.

A doua zi, cand barbatul trecu pe palier, vazu lumina sub usa. Batu incet.

- Cred ca ati schimbat ceva, spuse el cand ea deschise.

- Doar am aprins becul.

El zambi usor: "Uneori asta e cea mai mare reparatie".

Nu intrara in camera a doua. Ramanera in prima, ascultand radioul. Muzica era aceeasi, si totusi parea mai clara.

Dupa un timp, femeia spuse...

- Cred ca in curand o sa deschid si fereastra de acolo.

Barbatul se ridica si isi lua haina.

- Atunci strada o sa para mai mare.

Nu era o declaratie de prietenie, si nici inceputul unei iubiri mari. Doar doua vieti care, incet si fara zgomot, invatau ca unele camere inchise pot suporta din nou lumina.