El nu era considerat un om dificil. În cercurile în care apărea era privit drept rezervat, poate chiar puțin prea atent la propriile cuvinte, dar în niciun caz neplăcut. O asemenea reputație are avantajul de a evita conflictele și dezavantajul de a nu inspira curaj.

Ea era apreciată pentru spiritul ei direct. Nu făcea eforturi să pară mai modestă decât era și, deși unii considerau această sinceritate puțin imprudentă, alții o găseau extrem de revigorantă.

S-au cunoscut într-o după-amiază unde conversația generală despre vreme și vizite se prelungea cu o politețe aproape obositoare. El a observat repede că ea asculta mai mult decât vorbea, iar când intervenea, o făcea cu o precizie care scurta inutilitățile. Această calitate l-a atras imediat. Din nefericire, l-a făcut și mai precaut.

În săptămânile următoare s-au întâlnit des în aceleași saloane, aceleași plimbări organizate și aceleași cine unde fiecare propoziție era cântărită ca o monedă. El a devenit atent la opiniile ei, iar ea a început să-l privească cu o curiozitate discretă. Într-o seară, conversația lor a deviat ușor de la subiectele obișnuite. Ea a spus, cu o naturalețe care părea inocentă: "Există oameni care preferă să fie siguri că nu vor greși niciodată. Din păcate, metoda lor presupune să nu riște nimic."

El a înțeles observația. A zâmbit, dar nu a răspuns imediat. Tăcerea lui a fost interpretată de ea ca un acord. De fapt, era exact contrariul. El era perfect conștient că prudența lui începea să semene cu o formă de lașitate. Totuși, prudența are un mod foarte convingător de a se prezenta drept bun-simț.

Câteva zile mai târziu a auzit, printr-o conversație care nu trebuia ascultată prea atent, că ea fusese cerută în căsătorie de un alt domn. Unul decis, politicos și complet lipsit de ezitări. Vestea nu a produs scandal. Nici ea nu părea surprinsă. Când s-au întâlnit din nou, ea l-a salutat exact cum o făcea mereu. Cu aceeași politețe calmă, fără urmă de reproș.

Au schimbat câteva remarci despre o vizită recentă și despre starea vremii. Nimic care să merite reținut. La despărțire, ea a spus cu un zâmbet aproape blând: "Uneori, cea mai mare greșeală nu este o decizie greșită." El a întrebat, poate prea târziu: "Și atunci care este?". Ea a răspuns simplu: "Să nu iei nicio decizie deloc."

Conversația s-a încheiat acolo. În societatea lor, asemenea lecții nu se repetau. Iar el avea acum suficient timp să aprecieze cât de elegant poate deveni regretul când este complet inutil.