El nu avea reputația unui om romantic. Era considerat corect, calculat și, în mod discret, util în orice conversație unde emoțiile deveneau prea entuziaste. Într-un cerc unde mulți vorbeau despre iubire cu o ușurință suspectă, el prefera observația.

Ea era privită diferit. Nu pentru frumusețe spectaculoasă, deși nu ducea lipsă de admiratori, ci pentru o claritate a minții care deranja uneori ordinea socială. Spunea lucruri exacte, iar exactitatea nu este întotdeauna apreciată la o femeie tânără.

Se întâlneau des în aceeași casă, unde conversațiile despre muzică, plimbări și vreme ocupau mare parte din serile respectabile. El o asculta mai mult decât vorbea. Ea părea să observe acest lucru. Într-o după-amiază liniștită, ea a spus ceva care a rămas între ei mai mult decât ar fi fost convenabil. "Uneori," a spus ea calm, "oamenii confundă politețea cu afecțiunea. Este o eroare foarte comodă."

El a zâmbit. Nu pentru că afirmația era greșită, ci pentru că era periculos de corectă. De atunci conversațiile lor au devenit mai rare, dar mai precise. În loc de remarci generale, își adresau observații scurte, aproape ironice. Era o formă de apropiere pe care ceilalți nu o înțelegeau.

Câteva săptămâni mai târziu, el a scris o scrisoare. Nu una lungă, nici dramatică. O scrisoare în care explica, cu o sinceritate incomodă, că admirația lui nu fusese niciodată complet lipsită de calcul. Că o apreciase pentru mintea ei înainte de a-și permite să observe restul. Scrisoarea nu conținea declarații pasionale. Conținea, în schimb, o propoziție care risca să fie mai serioasă decât orice declarație: "Dacă afecțiunea mea ar fi fost mai puțin rațională, probabil ar fi fost mai ușor de exprimat."

Ea a citit scrisoarea de două ori. Nu s-a grăbit să răspundă. În societatea lor, graba în asemenea chestiuni era considerată lipsă de discernământ. Când s-au întâlnit din nou, conversația a început cu subiecte complet obișnuite. Vremea, o vizită recentă, o carte discutabilă.

Abia spre final ea a spus, aproape distrată: "Este curios cât de rar oamenii spun adevărul în scris." El a privit-o atent. Ea a continuat, cu aceeași liniște: "Scrisoarea dumneavoastră are defecte evidente. Dar sinceritatea nu este unul dintre ele." În acel moment a devenit clar pentru amândoi că discuția despre politețe și afecțiune fusese, de la început, mult mai personală decât ar fi recunoscut vreunul dintre ei.