Am ajuns în oraș într-o dimineață în care nu îmi aminteam exact de ce plecasem din celălalt. Gara era aproape goală, iar pe peron un afiș vechi anunța: „Amintiri disponibile. Termen limitat.” Am crezut că este o campanie publicitară prost gândită.
Prima dată când am simțit schimbarea a fost într-o cafenea. Femeia de la masă m-a privit lung și a zâmbit cu o familiaritate care nu mi se potrivea.
– Ți-ai adus aminte? m-a întrebat.
Nu știam la ce se referă. Și totuși, pentru o fracțiune de secundă, am avut imaginea unei seri ploioase, a unui pod luminat slab și a mâinii ei în mâna mea.
– Nu complet, am spus.
A încuviințat.
– Orașul împrumută amintiri celor care au nevoie de ele. Uneori pentru a continua. Alteori pentru a înțelege ce au pierdut.
Am început să o văd des. Mergeam pe străzi care îmi păreau cunoscute fără să le fi parcurs vreodată. Unele colțuri îmi provocau nostalgie. Alte locuri, vinovăție. Întrebările mele rămâneau suspendate.
– Și dacă nu sunt ale mele? am întrebat într-o seară.
– Atunci poate sunt ale noastre, a răspuns ea.
În zilele următoare, am descoperit biroul municipal de redistribuire. Un loc discret, fără firmă. Acolo, oameni obosiți completau formulare pentru a renunța la amintiri prea grele sau pentru a primi unele care le-ar putea da direcție.
– Ce ai solicitat? m-a întrebat funcționarul.
Nu știam. Poate o explicație. Poate o confirmare.
Pe măsură ce o iubeam, amintirile deveneau mai clare. Aveam certitudinea că ne-am mai întâlnit, că ne-am mai pierdut, că ne-am mai regăsit în altă versiune a orașului. Dar niciodată în aceeași formă.
– Dacă într-o zi le returnăm? am întrebat.
– Atunci va rămâne doar ce este autentic, a spus ea.
Într-o dimineață, orașul părea diferit. Străzile erau mai scurte. Cafeneaua dispăruse. Biroul municipal nu mai exista. Doar ea stătea pe o bancă, cu privirea limpede.
– Ți-ai amintit? m-a întrebat din nou.
Am stat în tăcere. Nu mai aveam imagini străine. Nicio scenă care să nu-mi aparțină.
– Nu, am spus. Dar vreau să construiesc unele noi.
A zâmbit.
Și am înțeles atunci că iubirea nu este despre ce ne amintim împreună, ci despre ce alegem să nu împrumutăm niciodată de la altcineva.