Era vara, iar satul mirosea a fan proaspat cosit si a paine scoasa din cuptorul brutariei. Ea trecea in fiecare dimineata pe drumul de colb, cu cartile legate intr-o curea veche. El o astepta pe banca din fata scolii, prefacandu-se ca isi repara ghiozdanul, dar cu ochii mereu spre ulita.

Nu aveau telefoane, nici poze colorate. Doar biletele scrise pe foi smulse din caiet, indoiate mic si strecurate intre manuale. Cand reuseau sa ramana singuri, vorbeau despre desenele de duminica dimineata de la televizor sau despre cum unul dintre verii lui adusese din oras un casetofon cu baterii, pe care tot satul se inghesuia sa-l vada.

Intr-o dupa-amiaza, dupa ce adusera vacile de pe pasune, el ii intinse o bucata de turta calda, cu zahar presarat deasupra, furata de la sora lui mai mica. Ea o primi cu rasul acela rusinos care ii facea urechile sa arda, intelegand prea bine ca era mai mult decat un gest banal.

Toamna, cand vantul scutura nucii de pe marginea drumului, mergeau impreuna spre scoala, cu pasii apasati in colbul rece. Degetele lor se atingeau din intamplare si fiecare atingere parea mai pretioasa decat orice juramant.

Anii au trecut. Ea a plecat la liceu in oras, el a ramas o vreme in sat. Poate ca viata i-a dus pe drumuri diferite. Dar in amintirea lor ramanea acea banca din fata scolii, bucata de paine cu zahar impartita pe furis si atingerea stangace a mainilor. O iubire puerila, dar de o sinceritate pe care nicio viata adulta nu a mai reusit sa o egaleze.