Piele și tăcere
Ploua rar, aproape metodic, ca si cum noaptea ar fi avut rabdare. El statea langa ea pe marginea patului, fara sa o atinga. Uneori dorinta incepe in distanta, nu in apropiere.
Ea il privea direct, fara zambet. Avea genul acela de calm care nu cere nimic si tocmai de aceea provoaca totul.
— De ce te uiti asa? a intrebat el.
— Pentru ca stiu ce gandesti.
El a zambit usor. Nu pentru ca ar fi fost prins, si pentru ca ii placea ideea ca ea il vede dincolo de aparente. S-a apropiat primul. Lent. I-a atins obrazul cu dosul palmei, aproape reverentios. Pielea ei era calda. Vie. Ea si-a inchis ochii pentru o secunda, ca si cum ar fi vrut sa simta mai clar.
Degetele lui au coborat pe gatul ei, apoi pe clavicula, urmarind linia fina care desparte fragilitatea de forta. Ea a inspirat adanc. Nu teatral. Sincer.
— Nu ma grabi, a spus ea incet.
— Nu te grabesc. Te ascult.
Mana ei a urcat pe pieptul lui, s-a oprit acolo, apasand usor, testand. Intre ei era o tensiune aproape electrica, dar niciunul nu voia sa o consume prea repede. Era mai frumos sa o lase sa creasca. El i-a prins talia si a atras-o aproape. Corpurile lor s-au atins prin material subtire. Caldura s-a transmis imediat. Ea si-a lipit fruntea de a lui.
— Spune ceva, a murmurat ea.
— Nu vreau sa stric momentul.
Ea a zambit abia vizibil. Apoi l-a sarutat. Nu brusc, nu posesiv. Un sarut care incepe ca o intrebare si se termina ca o afirmatie. Hainele au devenit irelevante. Nu au fost smulse. Au fost lasate sa cada, rand pe rand, ca niste secrete care nu mai au motiv sa ramana ascunse.
El i-a explorat spatele cu palmele, memorand fiecare curba. Ea i-a raspuns cu miscari lente, sigure, ca si cum ar fi condus dansul fara sa para ca o face. Cand au ajuns in cele din urma unul peste altul, nu era graba. Era intensitate controlata. Respiratii amestecate. Piele care cauta piele. Sunete abia retinute.
Ea l-a privit in ochi in acel moment in care dorinta devine aproape durere.
— Acum, a spus ea.
Nu a fost nevoie de altceva. Cand totul s-a domolit, au ramas imbratisati, cu ploaia batand in geam ca un martor discret. El i-a sarutat umarul, rar, absent.
— Ce suntem noi? a intrebat ea.
El a inchis ochii. — Ceva ce nu trebuie explicat. Si pentru noaptea aceea, a fost suficient.