Pragul
Lumina era moale, aproape lichida, ca si cum incaperea ar fi fost scufundata intr-un vis lent. Ea statea pe marginea patului, cu spatele drept, simtind cum fiecare respiratie ii coboara mai adanc decat intentiona. Nu era neliniste. Era anticipare. Acea stare fina in care corpul stie mai mult decat mintea.
Il simtea inainte sa o atinga. Prezenta lui nu venea din gesturi, si din felul in care aerul devenea mai dens. Cand mana lui s-a apropiat, nu a facut-o ca sa ia, si ca sa asculte. Atingerea a fost lenta, atat de lenta incat pielea ei parea sa se intinda spre palma lui.
S-a cutremurat usor. Nu din surpriza, si din recunoastere. In interior, ceva se strangea, se aduna, ca o tensiune dulce care cerea timp, nu descarcare. Gandurile ei se rarefiau. Ramaneau doar senzatii precise. Caldura. Presiunea. Pulsul care devenea imposibil de ignorat.
Ea si-a inchis ochii. In intunericul acela interior, fiecare atingere se amplifica. Nu era vorba de locul atins, si de felul in care atingerile se opreau exact inainte de a deveni prea mult. Amanarea era aproape dureroasa. Aproape insuportabila. Si tocmai de aceea, profund excitanta.
Respiratia lui i-a atins pielea. Atat. Nimic mai mult. Dar corpul ei a reactionat ca si cum ar fi primit un semnal clar. S-a arcuit usor, fara intentie, fara control. Simtea cum dorinta ii urca lent, concentrata, asezandu-se intr-un punct interior care devenea tot mai clar.
Atingerile au ramas acolo, pe margine. Niciodata pe deplin. Fiecare pauza adauga intensitate. Fiecare ezitare o apropia de acel prag unde gandurile nu mai pot interveni. Era constienta de sine intr-un mod aproape erotic. Isi simtea corpul din interior, viu, atent, pregatit.
Cand apropierea a devenit totala, fara spatiu intre respiratii, ea a inteles ca nu mai era nevoie de nimic. Excitarea nu cerea final. Era deja completa. O stare in care corpul si dorinta coincid perfect, fara explozie, fara risipire.
A ramas acolo, suspendata, cu pielea vibrand, cu mintea limpede si tulburata in acelasi timp. Stia ca trecuse pragul. Nu pentru ca se intamplase ceva, si pentru ca simtise totul.
Si poate asta era esenta. Nu atingerea in sine, si constiinta acuta a dorintei, traita pana la capat, fara a fi grabita sa dispara.