Camera era aproape complet liniștită. Doar o lampă mică aprinsă în colț lăsa lumina caldă să alunece pe pereți. Ea stătea lângă masă, sprijinită ușor de marginea ei, încercând să-și țină respirația egală.

El era în fața ei, nemișcat.

Nu a spus nimic la început. Doar a privit-o. Privirea lui era suficientă cât să-i facă pielea mai sensibilă. Simțea tensiunea crescând tocmai pentru că el nu grăbea nimic.

- Vino mai aproape.

Vocea lui era joasă, aproape calmă.

Ea a făcut un pas. Distanța dintre ei s-a redus imediat, dar el nu s-a mișcat. A lăsat-o să intre singură în spațiul lui.

Când a ajuns la câțiva centimetri, el a ridicat mâna și i-a prins ușor încheietura. Gestul era ferm, controlat. Pulsul ei a accelerat instantaneu.

- Stai.

Ea a rămas nemișcată.

Mâna lui a urcat lent pe braț, oprindu-se din când în când ca și cum ar măsura reacția ei. Fiecare pauză o făcea să-și simtă respirația mai caldă.

- Uită-te la mine.

Ea a ridicat privirea. Ochii lui erau concentrați, liniștiți, aproape hipnotici.

El s-a apropiat un pas, până când corpurile lor aproape se atingeau. Aproape. Apoi s-a oprit. Spațiul dintre ei era minuscul, dar intens. Ea își simțea pielea vibrând de anticipare. Nu era atingere completă, dar era suficient. Mâna lui s-a așezat pe talia ei și a tras-o ușor mai aproape.

- Nu te grăbi.

Cuvintele lui au venit exact când ea voia să închidă distanța.

Respirația lor s-a amestecat. Buzele erau la o distanță infimă, dar el a așteptat. O secundă. Apoi încă una.

Tocmai acea amânare făcea dorința să crească până aproape de limită.

Ea a simțit cum corpul ei răspunde fără să mai ceară permisiune.

Când în sfârșit a apropiat-o complet, gestul a fost lent, sigur, ca o promisiune împlinită exact la momentul potrivit.

Și în acea clipă, tensiunea care crescuse între ei nu a dispărut.

S-a transformat într-o căldură profundă, stabilă, care continua să pulseze sub piele.