In holul cladirii, langa usa de intrare, statea de cateva zile o umbrela neagra. Nimeni nu o lua, nimeni nu o muta. Era sprijinita de perete ca si cum ar fi asteptat pe cineva care intarzia.

Femeia de la etajul trei o observa in fiecare dimineata cand pleca. De fiecare data se oprea o clipa, o privea si apoi iesea fara sa o atinga.

Nu plouase de cateva zile.

Intr-o dupa-amiaza, cand se intorcea acasa, gasi un barbat stand in hol, cu cheia in mana. Parea ca tocmai se mutase.

Barbatul privi umbrela, apoi spre femeie.

- Nu e a mea, spuse el imediat.

- Femeia zambi usor. "Nici a mea."

Tacura amandoi cateva secunde, apoi urcara impreuna scarile.

In zilele urmatoare se intalneau des.

- Umbrela e tot acolo, spuse barbatul intr-o dimineata.

- Poate asteapta ploaia, raspunse femeia.

Nu era o gluma. Era spus aproape serios.

Barbatul locuia la etajul doi. Din cand in cand, usa apartamentului lui ramanea deschisa cateva secunde mai mult decat era necesar, ca si cum ar fi asteptat un salut.

Intr-o seara, ploaia incepu brusc.Picaturile loveau geamurile cu graba.

Femeia cobori sa duca gunoiul si se opri in hol. Umbrela era tot acolo.

Barbatul aparu din apartamentul lui aproape in acelasi timp.

- Se pare ca umbrela avea dreptate, spuse el, ascultand ploaia.

Femeia o ridica pentru prima data.

- Poate cineva chiar avea nevoie de ea.

Deschise usa cladirii. Afara ploua marunt si des.

Barbatul ramase o clipa in prag, apoi spuse.

- Daca umbrela nu apartine nimanui, cred ca o putem imprumuta.

Iesira amandoi sub ea. Umbrela era suficient de mare pentru doua persoane, dar trebuiau sa mearga aproape unul de altul.

Ploaia transforma strada intr-un sir de oglinzi tremurate. Mergeau incet.

- Uneori, spuse barbatul, "lucrurile uitate ajung exact unde trebuie."

Femeia privi umbrela neagra deasupra lor.

- Sau poate oamenii le gasesc atunci cand sunt pregatiti.

Nu era o discutie profunda, si nici o promisiune ascunsa. Doar doua persoane care mergeau pe aceeasi strada, sub o umbrela care nu apartinea nimanui.

Cand se intoarsera, o lasara din nou in hol, sprijinita de perete.

De data aceasta, umbrela nu mai parea abandonata. Parea doar un obiect care stia ca, mai devreme sau mai tarziu, cineva va avea din nou nevoie de el.